Pagini

joi, 23 februarie 2017

CUVÂNT ÎN VINEREA ALBA

CUVÂNT ÎN VINEREA ALBA
4 MARTIE 2011 (DIMINEATA)


SAMOGLASNICA ZILEI

„Mai înainte de Crucea cea mântuitoare păcatul împărăţind, păgânătatea stăpânind, desfătarea cea trupescă a oamenilor era fericită, şi poftele cele trupeşti puţini le defăimau. Dar de când s-a petrecut taina Crucii şi s-a stins tirania demonică cu cunoştinţa de Dumnezeu, bunătatea cerurilor petrece pe pământ. Pentru aceasta postul se cinsteşte, înfrânarea străluceşte, rugăciunea se săvârşeşte, şi mărturia este vremea aceasta care ni s-a dat de la Hristos Dumnezeu, Cel ce S-a răstignit pentru mântuirea sufletelor noastre”.


CUVÂNT LA VECERNIA DIN VINEREA ALBA DIN SAPTAMÂNA LASATULUI SEC DE BRÂNZA (3 MARTIE 2011)


CUVÂNT LA VECERNIA DIN VINEREA ALBA
DIN SAPTAMÂNA LASATULUI SEC DE BRÂNZA
(3 MARTIE 2011)


SAMOGLASNICA ZILEI

„Crucea Domnului este înfrânarea a toată desfătarea, şi lege de postire celor ce se închină ei fără încetare. Că cei ce privesc neîncetat la Cel ce S-a pironit pe ea, îşi răstignesc trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Pentru aceasta să ne sârguim să ne facem şi noi curaţi prin post să ne împărtăşim cu Cel ce S-a împărtăşit nouă cu iubirea de oameni prin patimi şi dintru a Sa nepătimire a împărţit firii noastre, Cel ce are mare milă".


miercuri, 22 februarie 2017

CÂNTĂRI LA TRIOD – SĂPTĂMÂNA ALBĂ (SĂPTĂMÂNA BRÂNZEI)

CÂNTĂRI LA TRIOD – SĂPTĂMÂNA ALBĂ (SĂPTĂMÂNA BRÂNZEI)




SAMOGLASNICA DE MARŢI - SĂPTĂMÂNA ALBĂ

Prin post să ne sârguim a ne curăţi de întinăciunea păcatelor noastre; şi prin milostenie şi prin iubirea de oameni către săraci, a intra în cămara Mirelui Hristos, Cel ce ne dă nouă mare milă.


SAMOGLASNICA DE MIERCURI - SĂPTĂMÂNA ALBĂ

Cu bucurie să primim, credincioşilor, vestirea postului, cea insuflată de Dumnezeu, precum mai înainte ninivitenii, şi apoi desfrânatele şi vrăjmaşii au primit vestirea pocăinţei de la Ioan. Prin înfrânare să ne gătim spre împărtăşirea Sfinţeniei celei stăpâneşti din Sion; cu lacrimi să ne curăţim mai înainte spre dumnezeiasca spălare, cea printr-Însul; să ne rugăm a vedea săvârşirea Paştilor ce se închipuiesc aici, şi arătarea celor adevărate; să ne gătim spre închinarea Crucii şi a Învierii lui Hristos Dumnezeu, strigând către Dânsul: Nu ne ruşina pe noi din nădăjduirea noastră, Iubitorule de oameni.


UTRENIA DIN MIERCUREA BRÂNZEI

Stihira a 4-a, prima tricântare, oda a 8-a

Postul omoară patimile cele de suflet pierzătoare şi desfătările cele omorâtoare, şi cu adevărat aşază pornirile şi mişcările inimii.


Stihira a 2-a, prima tricântare, oda a 9-a,
Darul postului strălucind ne trimite nouă raze, curăţind mai întâi curgerea gândurilor şi gonind întunericul saţiului. Pentru aceasta cu osârdie să-l primim, credincioşii.


SAMOGLASNICA ZILEI DE LA
STIHOAVNA UTRENIEI DIN MIERCUREA ALBĂ

De bucate postind, suflete al meu, şi de pofte necurăţindu-te, în deşert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ţi se va face ţie pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi neplăcut Domnului, şi demonilor celor răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemişcat să rămâi faţă de pornirile cele fără de cale, părându-ţi că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstingnit. Ci mai ales să te răstignişti împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine, strigând către El: Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni întru împărăţia Ta.

UTRENIA DIN JOIA BRÂNZEI

Stihira a 4-a, prima tricântare, oda a 8-a

Suflete, opreşte-ţi gura cu postul şi cu cuget de pace, şi hrăneşte pe Domnul cu facerea de bine, aducându-i lui bucatele virtuţii, ca nişte jertfe binemirositoare, şi strigă neîncetat: Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul


joi, 9 februarie 2017

9 FEBRUARIE: POMENIREA SFÂNTULUI SFINIŢIT MUCENIC PANGRATIE EPISCOPUL TAVROMENIEI, A SFINŢILOR MUCENICI MARCEL EPISCOPUL SICILIEI ŞI FILAGRIU EPISCOPUL CIPRULUI

9 FEBRUARIE:
 POMENIREA SFÂNTULUI SFINIŢIT MUCENIC
PANGRATIE EPISCOPUL TAVROMENIEI,
A SFINŢILOR MUCENICI MARCEL EPISCOPUL SICILIEI
ŞI FILAGRIU EPISCOPUL CIPRULUI


Sts. Pancratius of Tauromenia, Romanus,
Nicephorus, Philagrius of Cyprus, Marcellus of Sicily
9th February


Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratie, ca să-L vadă. Pangratie de atunci făcându-se cunoscut Sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni. Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă. Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.

Sfântul Sfinţit Mucenic Pangratie,
Episcopul Tavromeniei
9 iulie/ 9 februarie




CONDAC, glasul al 4-lea.
Podobie:Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Arătatu-te-ai ca o stea luminoasă Tavromenienilor, Pangratie,
şi ai fost sfinţit pătimitor pentru Hristos,
înaintea Căruia, stând acum,
roagă-te pentru cei ce te cinstesc pe tine, fericite




Vezi si: 
Alcătuire a lui Teofan

Proloagele de la Ohrida Sfântul Nicolae Velimirovici

GREEK


Παγκρατίου Ταυρομενίου
(9 Ιουλίου)
του Αρχιμ. Νικοδήμου Παυλόπουλου

Καθηγουμένου Ι. Μ. Αγίου Ιγνατίου - Λειμώνος Λέσβου
από το βιβλίο του «Εορτοδρόμιον»

***
Ο Καλός Ποιμήν

«Προθείς εαυτόν Παγκράτιος ως βάθρον Αθλήσεως ήγειρεν οίκον εκ λίθων».

Σήμερα, ευσεβείς χριστιανοί, η αγία μας Εκκλησία εορτάζει τη μνήμη ενός πολύ παλαιού αγίου, ο όποιος έζησε στα χρόνια του Κυρίου, του αγίου ενδόξου ιερομάρτυρος Παγκρατίου Επισκόπου Ταυρομενίου της Σικελίας.

Από την Αντιόχεια καταγόταν, και μαζί με τον πατέρα του Μάρκελλο και τη μητέρα του, η φήμη του Χριστού μας τους έσπρωξε προς τα Ιεροσόλυμα για να τον γνωρίσουν. Αργότερα όλοι βαπτίστηκαν χριστιανοί. Ο πατέρας του μάλιστα Μάρκελλος έγινε και Επίσκοπος της Σικελίας.

Και ο ίδιος Παγκράτιος, αφού πια είχαν αποθάνει οι γονείς του εγκατέλειψε τον κόσμο και τα του κόσμου και έφυγε στην έρημο του Πόντου για να ασκητέψη και να αφιερωθή στο θεό. Εκεί στα όρια της μαύρης θάλασσας, βρήκε μια σπηλιά και κατοίκησε μέσα «προσεχών εις μόνον τον εαυτόν του και τον Θεόν» κατά τον άγιο Νικόδημο τον Αγιορείτη.

Άλλ' ο Κύριος πάντοτε θέτει «τον λύχνον επί την λυχνίαν».

vineri, 15 august 2014

SFÂNTUL MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU - VOIEVODUL CULTURII ROMÂNESTI

SFÂNTUL MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU 
- VOIEVODUL CULTURII ROMÂNESTI -



Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti,
 şi cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei.
 Gravură în aramă, executată la Veneţia
Personalitatea voievodului Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu a avut o mare influenţă în transformările economice, sociale, politice şi culturale care au avut loc la sfârşitul sec. al XVIII-lea, făcând din Ţara Românească un important centru diplomatic european, dar şi unul de luptă antiotomană. În condiţiile decăderii Imperiului Otoman, dar şi ale sângeroaselor războaie care angajau imperiile din vecinătatea ţării, reuşeşte să se menţină pe scaun între anii 1688-1714, conducând ţara „cu adâncă pricepere şi înaltă priveghere”, „cu blândeţe şi răbdare”, izvorâte din înţelepciunea şi multa-i bunătate”.

Hrisov brancovenesc

Acesta a fost ales domn după moartea unchiului său Şerban Cantacuzino (1688), de către sfatul de obşte al ţării, care l-a văzut, după cum spune cronicarul Radu Greceanu, „cu daruri vrednice împodobit”.

Pe lângă grija pentru păstrarea liniştii şi a hotarelor ţării s-a remarcat ca un mare om de cultură, având la curtea domnească cărturari din Apus, dar şi prin trimiterea la studii ca bursieri a celor mai buni elevi ai Academiei domneşti de la Sfântul Sava, ca Răducanu Cantacuzino, Andronache postelnic, fiul lui Pascale vornicul etc.
De la curtea domnească nu lipsesc nici feţele bisericeşti: Dionisie al IV-lea Sirigul, care-l unsese ca domn în 1688, patriarhul Dositei al Ierusalimului, care era un fel de „hipermitropolit” al Ţării Româneşti unde domnea „strictul, severul şi fanaticul apărător al Ortodoxiei”, după cum îl numea Nicolae Iorga, pe vodă Constantin.

Hrisov brancovenesc

Constantin Vodă Brâncoveanu a avut o relaţie deosebită şi cu Hrisant Notara, viitorul patriarh al Ierusalimului, care era un prieten al familiei, încă din vremea când era arhimandrit. El a trăit un timp la curtea lui Brâncoveanu fiind profesor fiilor săi. Tot în Bucureşti, la instalarea lui Antim Ivireanu ca mitropolit, era şi patriarhul Alexandriei, Gherasim Palados, împreună cu patriarhul Hrisant Notara. Din 1700 până la 1704 la curtea lui Constantin Vodă este prezent şi patriarhul Alexandriei, Atanasie al II-lea, pe care la plecare l-a înzestrat cu tiparniţa arăbească de la Snagov.
Pe lângă patriarhii ortodocşi, care veneau aduşi de multe lipsuri şi nevoi mai întâlnim şi o serie de mitropoliţi şi episcopi care îl încurajau pe domnul muntean.

Biserica greacă îşi găsea refugiul în Ţara Românească la curtea darnicului voievod care ajuta popoarele balcanice ca şi poporul său în lupta de emancipare naţională. Astfel se explică mulţimea donaţiilor făcute în bani, moşii, odoare, cărţi, tipografii şi obiecte bisericeşti românilor din Transilvania, Patriarhiei Ecumenice, Mănăstirilor din Athos, locurilor sfinte de la Ierusalim, de la Muntele Sinai, Patriarhiilor din Antiohia şi Alexandria, mănăstirilor şi bisericilor de peste Dunăre, din Serbia, Bulgaria etc.

Prin înfiinţarea Academiei Domneşti de la Sfântul Sava în 1694 cu predare în limba greacă, Constantin Brâncoveanu pune bazele învăţământului superior în Ţara Românească, înzestrând instituţia cu cele necesare bunei desfăşurări a activităţii. În 1707, prin actul „Rânduia dascălilor”, reorganiza Academia fixând numărul profesorilor, disciplinele de predare, orarul, localul şcolii şi toate condiţiile necesare pentru desfăşurarea unui proces modern de învăţământ.

Această Academie, numită şi Academia grecească după limba de predare, corespundea unei Facultăţi de filozofie şi litere din cadrul Universităţilor europene. Datorită organizării moderne, Academia se bucura de un mare prestigiu, devenind un far de lumină pentru Ţara Românească, dar şi în întreg sud-estul Europei, fiind prezenţi aici şi tineri greci, bulgari, sârbi şi aromâni. Petru cel Mare trimite, de asemenea, pe Andrei Mihailov şi Danilă Vasiliev ca să înveţe latina şi celelalte ştiinţe.

Pe lângă Academie mai funcţionau în Bucureşti şcoala domnească de slavonie de la Sfântul Gheorghe Vechi, Şcoala de la Colţea etc.

Iată de ce vasta şi variata sa activitate culturală îi va aduce meritul de „voievod al culturii româneşti”.

Pe lângă meritele deosebite pe plan cultural, politic, economic se remarcă şi ca mare ctitor, dar mai ales prin credinţa statornică în Hristos pe care L-a mărturisit, cu preţul vieţii chiar până la moarte, căzând victimă boierilor dornici de onoruri, perfizi şi gata de trădare pentru obţinerea lor.

Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii şi cu vistiernicul Ianache au sfârşit prin a-şi închina sufletele curate lui Dumnezeu. În ziua de 15 august 1714, „cu un ceas înainte de amiază”, după 4 ani de grele suferinţe, au sfârşit prin decapitare.

Încurajându-şi fiii, vodă Brâncoveanu le spunea: „fiii mei, fiţi curajoşi; am pierdut tot ce am avut în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”, iar atunci când cel mai mic fiu, îngrozit de moartea fraţilor, vrea să renunţe, îl îmbărbăta astfel: „din sângele nostru n-a fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, mai bine să mori de o mie de ori, decât să-ţi renegi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ”. Atunci „copilul îşi puse liniştit gâtul pe tăietor şi-i zise călăului: vreau să mor creştin: loveşte! Şi îi zbură capul”.

După acest sfârşit trupurile lor au fost târâte pe străzile Constantinopolului, apoi aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate în prăjini au fost înfipte la prima poartă a seraiului unde au stat trei zile, iar spre seară au fost aruncate şi ele în mare.

Pe ascuns, din ce au putut găsi, creştinii au luat „sărmanele rămăşiţe ale mucenicilor” şi le-au înmormântat pe insula Halchi, nu departe de Constantinopol, în Biserica Mănăstirii Maicii Domnului ctitorită de Paleologi în sec. al XV-lea, ajutată cu multe daruri şi de domnul martir.

Au mai rămas în viaţă doamna Maria cu nepoţelul, nora şi ginerele care au fost exilaţi. La întoarcerea în ţară în 1720, doamna Maria a adus şi osemintele lui Constantin Brâncoveanu, pe care le-a înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou alături de Ion Mavrocordat.

Deasupra a pus o piatră fără nici o inscripţie şi a atârnat o candelă din argint, cizelată în stil brâncovenesc, cu o inscripţie cu litere mărunte, chirilice:

Această candelă ce s-au dat la S(ve)ti Gherghi Cel Nou,
luminează unde odihnescu oasele fericitului
Domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod
şi iaste făcută de Doamna Mării Sale Mariia;
carea şi măria Sa nădăjduieşte în Domnul,
iarăşi aici să i se odihnească oasele. Iulie 12 zile 1720.
Timp de două secole taina inscripţiei a rămas necunoscută. Abia în 1914 cu ocazia parastasului la mormântul voievodului pentru prima dată în mod oficial şi festiv de către Mitropolitul Primat Konon Arămescu Donici (1912-1919), a luat cuvântul marele istoric Nicolae Iorga, care a evocat faptele şi credinţa domnitorului, dezvăluind misterul mormântului fără inscripţie deasupra căruia atârna o candelă care sta mărturie de secole despre locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Ţării Româneşti.
Pentru confirmarea inscripţiei s-au întreprins săpături arheologice în 9-16 decembrie 1932. S-au aflat osemintele unui bărbat „nu tocmai în vârstă şi destul de viguros”, iar „o vertebră cervicală prezenta urmele unei tăieturi”. Acestea au dus la concluzia că sub piatra fără inscripţie, cu stema ţării, la lumina candelei au stat ascunse osemintele Sfântului martir Constantin.

Biserica Sfantul Gheorghe Nou

Puse într-un sicriu sculptat brâncoveneşte s-au păstrat timp de un an şi jumătate în altarul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, iar în 1934, la 21 mai, cu prilejul Praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena „Biserica a crezut a fi creştinească datorie să reaşeze la locul de odihnă scumpele oseminte în cadrul unei slujbe şi procesiuni festive, ca toţi creştinii să le aducă cuvenita cinstire”.

ASPECTE DIN TIMPUL PROCESIUNII CU OSEMINTELE
 DOMNITORULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
 21 mai 1934: Sabia Domnitorului

ASPECTE DIN TIMPUL PROCESIUNII:
SCOATEREA SICRIULUI CU OSEMINTELE
 DOMNITORULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
- 21 mai 1934 -

PE DRUMUL SFINŢILOR:
PROCESIUNEA CU OSEMINTELE
DOMNITORULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
 - 21 mai 1934 -

MOMENTE DIN TIMPUL PROCESIUNII
 - 21 mai 1934 -

Şi azi Biserica Sfântul Gheorghe Nou este locaş de cinstire şi închinare a rugăciunilor noastre către sfinţii şi bineplăcuţii slujitori ai lui Dumnezeu Constantin Brâncoveanu, dar şi către Sfântul Ierarh Nicolae ale cărui moaşte se află aici.

[sursa: Dr. Veaceslav Goreanu http://www.geocities.com/cortodox/arhiva/2006/08/brancov.htm]

Relatări despre Sfânţii
Martiri Brâncoveni


...Imbrohorul, după ce comunică lui Brâncoveanu gravele acuzaţii din partea Sultanului, ascultate cu demnitate de el, ordonă supunerea lui ca şi a fiului cel mare la grele torturi, pentru a smulge mărturisirea averii lor. După ce marturisiră toate, dupa 5 zile, duminică în 15 august, Adormirea Sfintei Fecioare, în prezenţa Sultanului care sta la o anumită distanţă, imbrohorul supuse pe Voievod la un nou interogatoriu, la care Brâncoveanu răspunse fără frică, după care, la un semn, se apropie gealatul. Când Brâncoveanu îl văzu ca se apropie cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: ,,Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru“.

Primul decapitat fu Văcărescu, apoi prinţisorul cel mic Mateiaş şi al treilea fiu, Răducanu (care urma să facă nunta după învoirea Vizirului), după care fură decapitaţi Stefaniţă şi Constantin, cel mai mare, iar la urmă, nenorocitul Voievod, părintele lor, care a fost spectator la această cruzime şi barbarie.

După tragedie, Sultanul se îndepărtă, iar capetele celor ucişi fură purtate prin oraş, pe prăjini. Se strânse lume multă în jurul acestor cadavre, iar Marele Vizir, temându-se de vreo răscoală, căci însăşi turcii se îngroziseră de atâta nedreptate, ordonă aruncarea cadavrelor în mare, de unde, pe ascuns, fură pescuite de câţiva creştini şi îngropate într-o mănăstire numită Halchi, nu departe de Constantinopol....“

[Anton Maria Del Chiaro (fost secretar domnesc), Istoria delle moderne rivolutione della Valahia, fragment ]
S-a făcut pomenire mare de Sântă-Mărie acestui mucenic ale legii şi neamului. În toate bisericile s-au făcut rugăciuni pentru odihna sufletului său şi a feciorilor nevinovaţi. La locul lui de odihnă a slujit însuşi părintele Mitropolit Primat Konon. S-au scris cărţi cuprinzând viaţa lui. Mormântul i se va împodobi cu lauda jertfei ce a făcut. Şi în Ardeal s-au tras clopotele pentru dânsul, şi până la Constantinopol, unde a pierit, s-a săvîrşit pomenirea lui.

De aici reiese şi o mare învăţătură, pentru toţi. Fă binele şi, orice ţi se va întâmpla, el nu piere. Oricât ai fi de prigonit, ori în ce chip ţi s-ar isprăvi viaţa chiar, îţi vine ceasul, – dacă nu al fericirii, măcar al rugăciunilor recunoscătoare pe mormântul tău. Soarta lui Brâncoveanu, slăvit, până şi acolo unde sângerase, şi vădit cu cele mai mari laude chiar şi acolo unde stătuse două veacuri ascuns, o spune îndestul!

[Nicolae Iorga, Pomenire, Neamul Romănesc pentru popor, anul al V-lea, nr. 31 (v. şi http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2008/12/neamul-romnescu-pentru-popor-anul-v-nr.html)]


Moartea lor a impresionat profund pe contemporani, chiar şi pe necreştini. Ea a fost consemnată cu indignare în puţinele ziare europene care apăreau atunci, dar şi de unele rapoarte diplomatice trimise din Constantinopol. După cum era de aşteptat, moartea mucenicească a Brâncovenilor a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece şi balade populare. Înca din 1730 s-a fixat în scris un cântec popular, care circula mai demult în Moldova, sub titlul „Istoria Măririi Sale lui Constantin Vodă Brâncoveanu din Bucureşti”.

O cunoscută baladă a fost culeasă în secolul trecut de Vasile Alecsandri, în care era prezentată pe larg mucenicia lui „Brâncoveanu Constantin / Boier vechi şi domn creştin”.
Între altele, era menţionată şi propunerea ce i s-a făcut de a îmbratişa religia islamică: „Lasă legea crestinească / Şi te dă-n cea turcească”, la care evlaviosul domnul a răspuns

Facă Domnul ce o vrea
Chiar pe toţi de mi-i taia
Nu mă las de legea mea”.

La scurt timp după uciderea celor cinci noi mucenici ai dreptei credinţe, la care se adaugă şi vistiernicul Ianache Văcărescu, mitropolitul grec Calinic al Heracleei alcătuit chiar un „Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu”, din care s-au păstrat patru înduioşătoare tropare. Unul din tropare are acest cuprins:

„S-a aprins astazi pentru iubitorii de praznice un sfeşnic cu cinci lumânari ce-i luminează pe credincioşi şi sărbătoare cu cinci raze de lumină, al lui Brâncoveanu cel vestit împreuna cu copiii lui”.


O „slujba” a noilor pătimitori pentru Hristos a fost alcătuită şi în mănăstirile muntene, circulând în manuscris. Redăm din ea un tropar şi un icos de la slujba Vecerniei:

Troparul, glas 5:
 „Pe florile României, cel de taină, pe cei întocmai cu mucenicii cei vechi, pe Sfânt domnitorul Constantin Brâncoveanul, împreuna cu fiii săi Constantin cel viteaz, Ştefan cel minunat, cu Radu cel vrednic de laudă, cu Matei cel mic, dar cu mintea ca un bărbăt desăvârşit. Pre Ianache Văcărescu, cel cu suflet râvnitor… Toţi noi trebuie să-i lăudam şi cu cântări nevinovăţia lor să o fericim, că se roagă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.

Icosul:
„Ca nişte slugi bine credincioase ai iubitorului de oameni Dumnezeu, apucaţi înainte degrabă izbăvindu-ne pe noi de tot răul, daţi-ne şi cuvant de înţelepciune ca să putem a lauda pătimirile voastre.Bucură-te, domnitorule şi mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit preste patimi, Constantine Brâncovene.

Bucură-te viteazule între mucenici, Ianache, vrednicule de laudă.Bucură-te, cel ce cu inimă bărbătească ai ruşinat pe muftiul cel urât, Constantine Vrâncovene, fericite.

Bucură-te cel ce ai îndrăznit a ocări cu cuvinte măreţe pe sultanul cel păgân, Stefane, alesule între mucenici.

Bucură-te, râvnitorule cel adevărat al lui Hrisots, Radule, prea înţelepte. Bucură-te, mai micule între fraţi, dar mai mare între mucenici, Matei cel minunat … Bucuraţi-vă toţi împreuna şi pentru noi faceţi rugăciuni, ca să ne ierte păcatele noastre, să ne sfârşim în pocăinţa, ca mântuindu-ne să putem cânta şi noi împreună cu voi lui Dumnezeu: Aliluia”.

Aceste “slujbe”, ca şi cântecele populare care pomeneau cu evlavie sfârsitul Brâncovenilor, toate apărute la scurtă vreme după pătimirea lor, ne arată că ei erau socotiţi încă de atunci ca adevăraţi “mucenici” sau “mărturisitori” ai Ortodoxiei.

Drept aceea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa din 20 iunie 1992 a hotărât că “de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreuna cu fiii sai Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache să fie cinstiţi cu sfinţii în ceaţa martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscrişi în sinaxar, cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii noastre”. S-a mai hotărât să se tiparească viaţa şi slujba lor, iar chipul lor să fie zugravit în icoane şi în biserici, alături de ale altor sfinţi de neam român.

[Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Sfinţi daco-romani şi români, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994 ]

Legendă ilustraţii:
1. Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti, şi cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei. Gravură în aramă, executată la Veneţia.
2, 3. hrisoave brâncoveneşti.
4. Biserica Sântul Gheorghe Nou.

http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2008/12/sfntul-martir-constantin-brncoveanu-dr.html
(si alte izvoare)