Pagini

sâmbătă, 3 aprilie 2010

SFANTA SI MAREA VINERI


Vinerea Mare



Sfânta și Marea Vineri începe cu citirea Ceasurilor Împărătești, până la Vecernia de vineri după-amiază, în timpul căreia se face amintirea coborârii trupului Mântuitorului de pe Cruce.


 Preotul este cel care împlineşte coborârea de pe Cruce: el ia trupul Mântuitorului, simbolizat de Sfântul Epitaf (pânza pe care este pictată sau brodată imaginea lui Hristos) şi îl aşază în mijlocul bisericii pe un fel de năsălie care închipuie Mormântul Mântuitorului.


 În timpul slujbei de seară, numită Prohodul Domnului (sau a Plângerii la mormânt), preotul ia Sf. Epitaf, ducându-l, în procesiune, în jurul bisericii înainte de a-l așeza în Altar, pe Sfânta Masă (unde urmează să rămână până în miercurea din ajunul Înălțării Domnului).


Procesiunea, urmată de credincioşii care poartă în mâini lumânări aprinse, simbolizează coborârea lui Hristos la Iad.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu