Pagini

miercuri, 28 noiembrie 2012

SFÂNTUL NOU SFINŢIT MUCENIC FILUMEN AGHIOTAFITUL (29 NOIEMBRIE) (Ro, Gr)

SLUJBA SFÂNTULUI NOU SFINŢIT MUCENIC
FILUMEN AGHIOTAFITUL
(29 noiembrie)






alcătuită de
dr. Haralampos M. Busia

LA VECERNIA MICĂ

După psalmul de la început, la Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 4, glasul al 4-lea:
Podobie: Ca pe un viteaz …

Vlăstarule al Oruntei, înfrumuseţarea Ciprului şi întărirea cea nouă a Bisericii Sionului, Filumene cel cu totul înţelept, strălucit lăudându-te, strigăm: preabunule sfinţit pătimitor, nu înceta rugând pe Hristos să ne izbăvească de răutatea înşelătorului pe noi, cei ce ne rugăm ţie.

Ca pe o comoară preacinstită, Sfinte, trupul tău cel nestricat l-au mutat din mormânt, plin fiind de harul Sfântului Duh, şi l-au adus la Sion, prea lăudate purtătorule de chinuri, Filumene, ca, închinându-ne lui totdeauna cu evlavie, să dobândim harul cel revărsat printr-însul.

Urmaşii ucigătorilor de Hristos te-au omorât cu cruzime în vremurile din urmă, Filumene cinstite, lângă Fântâna cea sfântă, unde samarineanca a grăit dimpreună cu Domnul Hristos, Dumnezeu şi Omul, Cel ce a ridicat sfântul tău suflet la locaşurile veseliei cereşti şi ale dumnezeieştii fericiri.

Laudă întru dumnezeieşti cântări să aducem astăzi purtătorului de Dumnezeu, Filumen, chip al preoţiei şi lauda mucenicilor, făclia cea mult strălucitoare a dragostei de Hristos, care luminează adunarea ortodocşilor din toată lumea cu scânteierile bunei credinţe şi ale harului şi cu razele prea alesei sale pătimiri.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Pe cel ce a băut paharul muceniciei la Fântâna lui lacov, cea izvorâtoare de viaţă, pe noul sfinţit pătimitor Filumen, să-1 lăudăm, credincioşii; că acesta din copilărie, însetând după dragostea şi dreptatea Domnului, a alergat la Muntele Crucii şi la Sfintele Locuri, ca un cerb la izvoarele mântuirii; iar acum, veselindu-se de Hristos, Izvorul vieţii, neîncetat se roagă Aceluia să-i sfinţească pe cei ce cu dorire şi cu dreptate învaţă cuvântul adevărului.

Şi acum…, a Născătoarei:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul tău.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea:
Podobie: Casa Eufratului…

Cu sfinţitele sângiuiri roşindu-ţi haina la Fântâna lui lacov, Mucenice, ai intrat în Eden, Filumene.

Stih: Dreptul ca finicul va înflori…

Floare nou răsărită a Oruntei, cu buna mireasmă a pătimirilor tale ai înmiresmat Biserica lui Hristos, Filumene, de Dumnezeu alesule.

Stih: Răsădit fiind în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru va înflori.

Bucură-te, lauda pătimitorilor şi a preoţilor, cel de o râvnă cu sfinţii mucenici cei de demult, Filumene de trei ori fericite.

Slavă…, a Treimii

Imbelşugat luând putere din harul Tău, Treime Sfântă, prin pătimire a slăvit Filumen stăpânirea Ta.

Şi acum…, a Născătoarei:

Prieten al Fiului tău fiind dumnezeiescul Filumen, Născătoare de Dumnezeu, de bunăvoie a pătimit pentru Dânsul în Sichem.

Acum slobozeşte… Sfinte Dumnezeule…

TROPARELE:


Glasul al 5-lea: Podobie: Pe Cuvântul…

Pe prietenul cel prea adevărat al Celui Preaînalt, de curând ucis la Fântâna lui Iacov de mâinile ucigaşe ale vrăjmaşilor credinţei, pe dumnezeiescul Filumen, luminat să-1 lăudăm credincioşii, strigând: Nu înceta rugându-te lui Hristos, sfinţite Mucenice, să risipească întunericul patimilor noastre.

 
sau altul:

Glasul al 5-lea Podobie: Pe Cuvântul…

Vieţii Samarinencei urmând, părinte, lui Hristos Dătătorul de viaţă ai urmat bucurându-te şi, Fântâna lui Iacov păzindu-o, ai câştigat desfătarea raiului în chip luminat, în zilele din urmă, prin luptele muceniciei, sfinţite Filumene, lauda cea nouă a ortodocşilor.

Slavă…, alt tropar:

Glasul 1: Podobie: Locuitor pustiului…

Pe cel născut în Orunta şi vlăstarul ostrovului Cipru, pe noul sfinţit mucenic de la dumnezeiasca Fântână a lui Iacov să-1 cinstim, credincioşii, ca pe un apărător al credinţei şi ostaş nebiruit al adevărului lui Hristos, cu dragoste strigând: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit! Slavă Celui ce nestricat te-a arătat! Slavă Celui ce ni te-a dat călăuză către cer!

Şi acum…, al Născătoarei:
Gavriil zicând ţie, Fecioară, bucură-te…

LA VECERNIA MARE

După psalmul începător, se cântă Fericit bărbatul…, starea întâi a primei catisme, iar la Doamne, strigat-am… se pun stihirile pe 6, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria…

Cu cântări adunându-ne, să prăznuim săvârşind pomenirea dumnezeiescului Filumen, că acesta, în zilele din urmă, luminat prin nevoinţă, întru pătimire a strălucit şi după vrednicie a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a biruinţei.

Pe cel ce a văzut lumina soarelui în Orunta Ciprului, pe Filumen, cel ce a strălucit lumii razele bunei credinţe, ale virtuţii şi ale pătimirii celei alese, cu evlavie să-1 lăudăm ca pe un nou sfinţit mucenic al lui Hristos.
Ca pe o ardere de tot şi junghiere fără prihană te-ai adus lui Hristos Iisus, Dătătorul de viaţă, de trei ori fericite Filumene; pentru aceasta te-ai învrednicit de neasemuită strălucirea Lui, sălăşluindu-te în ceruri, pătimitorule sfinţite, preadumnezeiescule.

Părăsind casa ta ai venit la Stavrovunion, purtătorule de Dumnezeu, împreună cu fratele tău, şi te-ai arătat aici vas al ascultării, Filumene, lăcaş al vieţuirii bineplăcute lui Dumnezeu, al bunei credinţe şi al curăţiei.
Miel de curând junghiat al turmei lui Hristos, îngrădire nouă a Bisericii, de trei ori fericite Părinte Filumene, şi a dreptei credinţe puternică întărire, în zilele din urmă zidită, te cinstim pe tine cu evlavie noi, cetele ortodocşilor.

Lângă Fântâna cea preacinstită a Samarinencei cu sălbăticie ai fost ucis în vremurile cele din urmă de securea omorâtorilor, Mucenice al lui Hristos, purtătorule de Dumnezeu Filumene, şi te-ai numărat în ceata nebiruiţilor şi bine-întrarmaţilor purtători de chinuri.

Slavă…, glasul 6:

Mai înainte pregătindu-te prin nevoinţă şi învrednicit fiind cu darul preoţiei, de care Domnul i-a lipsit pe îngerii Săi, ca un înger ai vieţuit la Locurile cele de Dumnezeu umblate, Filumene prea fericite, că, iubind pe Domnul mai presus de sineţi şi de cele plăcute şi stricăcioase, ai primit înlăuntrul sufletului strălucirea harului şi lumină te-ai făcut tuturor prin arătarea virtuţii şi a pătimirii tale; iar acum, primind răsplătirile împărăţiei cereşti, te bucuri împreună cu Sfinţiţii slujitori, cu Cuvioşii şi cu Mucenicii şi te rogi Domnului să miluiască sufletele celor ce cinstesc întru cântări pătimirile tale.

Şi acum…, a Născătoarei-Invierii:

Cine nu te va ferici…
VOHOD: Lumină lină… Prochimenul zilei, şi

PAREMIILE:

De la Pilde, citire:
(III, 1-9)

Fiul meu, nu uita învăţătura mea şi inima ta să păzească sfaturile mele,
Căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.
Mila şi adevărul să nu te părăsească; leagă-la împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale;
Atunci vei afla har şi bunăvoinţă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta.
Pe toate căile tale gândeşte la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale.
Nu fi înţelept în ochii tăi; teme-te de Dumnezeu şi fugi de rău;
Aceasta va fi sănătate pentru trupul tău şi o înviorare pentru oasele tale.
Cinsteşte pe Domnul din averea ta şi din pârga tuturor roadelor tale.


 
Din Inţelepciunea lui Solomon, citire :
(III, 1-9)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele.
In ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire.
Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace.
Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire.
Şi, fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El.
Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit.
Străluci-vor în ziua răsplătirii şi, ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi.
Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împăraţi întru ei, în veci.
Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.


Din Inţelepciunea lui Isus Sirah, citire:
(III, 17-29)

Fiule, cu blândeţe săvârşeşte lucrurile tale şi de omul cel primit de Domnul vei fi iubit.
Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult te smereşte şi înaintea Domnului vei afla har.
Că mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele se descoperă celor smeriţi. Că mare este puterea Domnului şi El este preaslăvit de cei smeriţ.
Cele mai presus de tine nu le căuta şi cele mai tari decât tine nu le iscodi.
Cele ce s-au poruncit ţie, acelea cu cuviinţă le cugetă, că nu-ţi sunt de nevoie cele ascunse.
In multele tale îndeletniciri nu te ţine de lucrurile zadarnice, că ţi s-au descoperit destule diij cunoştinţele omeneşti.
Că pe mulţi i-a înşelat părerea lor şi socoteala rea a făcut să alunece cugetele lor.
Inima îndărătnică rău va păţi mai pe urmă.
Şi cel care iubeşte primejdia va cădea într-însa.
Inima îndărătnică se va împovăra cu osteneli şi cel păcătos va adăuga păcate peste păcate.
Ispitele nu sunt lecuire pentru cel trufaş, că buruiană rea s-a înrădăcinat în inima lui.
Inima celui înţelept va cugeta la pildele celor înţelepţi, şi o ureche ascultătoare este dorinţa celui înţelept.
Focul arzător îl va stinge apa, şi milostenia va curaţi păcatele.


LA LITIE

Idiomelele, glasul 1:
Veseleşte-te întru Domnul, adunare a iubitorilor de praznic, văzând în chip minunat pe noul sfinţit mucenic Filumen, cel preaslăvit în dumnezeieştile locaşuri; că, făcându-se virtuţii împreună călător, prieten prea adevărat al Domnului şi împreună locuitor, s-a învrednicit de sfârşit mucenicesc şi de îndoite cununi. Pentru aceasta, îndrăzneală a aflat acum a izgoni demonii şi bolile cele netămăduite de la cei ce îl cheamă şi cinstesc cu cântări pomenirea lui.

Glasul al 2-lea:
Imbrăcat fiind cu putere cerească şi cu îndrăzneală îngerească, nu ai ţinut seamă de ameninţările fiilor ucigaşilor lui Hristos, Filumene, mucenice, cel cu suflet tare, căci, fiind junghiat între Fântâna lui Iacov şi jertfelnic, ca oarecând Zaharia, te-ai adus pe tine junghiere sfinţită lui Hristos; iar acum, desfătându-te în cer de pomul vieţii, roagă-te neîncetat lui Hristos, împăratului a toate, pentru izbăvirea lumii şi pentru mântuirea sufletelor noastre.

Glasul al 3-lea:
Păzind Domnul întru nestricăciune trupul tău cel mucenicesc, 1-a arătat, în zilele cele din urmă, râu de vindecări pururi curgător şi preagrabnic pierzător al demonilor; pentru aceasta toţi lăudându-te Filumene, şi sărutând cu evlavie moaştele tale în Sion, cerem rugăciunile tale către Dumnezeu, ca si ne dăruiască nouă viata cea mai bună.

Glasul al 4-lea:
Urmând mucenicilor celor de demult prin ostenelile tale muceniceşti, Filumene, te-ai făcut părtaş aceloraşi răsplătiri, bine săvârşindu-ţi lupta în anii cei din urmă. Căci, cu cruzime fiind ucis cu securea, în ceasul rugăciunii de seară, întâmpinat ai fost, ca un purtător de biruinţă, în locaşurile de sus de Hristos cel dorit; iar acum, împreună petrecând cu adunările sfinţiţilor pătimitori şi desfătându-te de bucuria cea desăvârşită, izbăveşte de tot sfatul celui vrăjmaş pe cei ce săvârşesc pomenirea ta.

Slavă…, acelaşi glas:

Pe cel între preoţi nou purtător de chinuri şi între Mucenici purtător de biruinţă preasfinţit, pe Filumen, crinul cel de curând înflorit al Bisericii, să-1 fericim, credincioşii, după cinstita datorie. Că acesta, din pruncie umplându-se de dumnezeiască dragoste s-a sârguit a-şi săvârşi lupta muceniceşte, prin securea celor fără de lege, şi cu sângiuirile sale a-şi împurpura veşmântul preoţiei; iar acum, înălţându-te la jertfelnicul cel de sus, sfinţite mucenice, cere de la Domnul, ca un preabun, curăţire de păcate şi viaţă veşnică pentru toţi binecredincioşii creştini.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

De tot felul de primejdii păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.

LA STIHOAVNĂ
Stihirile, glasul al 5-lea:
Podobie: Bucură-te, cămara.

Bucură-te, sfinţite mucenice al lui Hristos, cel împreună locuitor cu îngerii, floarea Oruntei din Cipru, care ne încântă cu miresmele bărbăteştilor sale lupte, pomul cel preafrumos al liniştirii, Sfinte. Părăsind casa părintească din fragedă vârstă, însoţit de cinstitul tău frate, cel de un sânge cu tine, şi fericind pe toţi cei ce se linişteau întru cuvioşie, te-ai sălăşluit în obştea cea de Dumnezeu păzită din Stavrovunion, unde ai deprins ascultarea şi trezvia, înţelepte Filumene.

Stih: Dreptul ca finicul…

Bucură-te, cel ce mai mult decât toate pe Dătătorul de viaţă ai iubit, pe Hristos, Dumnezeu şi Omul, Filumene, făclia preoţilor drept cinstitori de Dumnezeu şi strălucirea cea dumnezeiască a noilor mucenici; căci, ca un miel neprihănit şi ca o dumnezeiască junghiere, la Fântâna lui Iacov cea preasfinţită ai suferit în vremurile din urmă, bucurându-te, rănile cele aducătoare de moarte ale securii, urmând patimii Celui răstignit de mâinile celor fără de lege, lui Hristos, împăratului a toate, pe Care roagă-1 să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Răsădit fiind în casa Domnului…

Bucură-te, făclia bunei credinţe, zidul de apărare cel nou înălţat al Bisericii, lauda cea mult vestită a Ortodoxiei, nevoitorule, podoaba sfinţilor mucenici, Filumene Sfinte; pentru aceasta, cinstind pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi sărutând în Sion trupul tău nestricăcios, strigăm: mieluşel de curând jertfit lui Hristos, roagă-L pe Acesta să mă rânduiască în ceasul cel înfricoşător al Judecăţii dimpreună cu nepătatele oi cele de-a dreapta Sa şi să mă mântuiască.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Vieţuirea ta cea iubitoare de Dumnezeu ai pecetluit-o cu pătimirile muceniceşti, sfinţite Filumene, prea cinstite, că, întru toate bineplăcând oamenilor şi Domnului, ai primit de la Dânsul multe răsplătiri în cer; deci, ca unul ce ai îndrăznire către Domnul cel lesne milostiv, nu înceta rugându-L pentru cei ce te cinstesc pe tine.
Şi acum…, a Născătoarei;
Stăpână, primeşte…

(Troparele caută-le la sfârşitul Vecerniei mici.)

LA UTRENIE
Primul rând de Sedelne, glasul 1:
Podobie: Mormântul Tău…

Ca un dumnezeiesc slujitor şi strălucit purtător de chinuri, Filumene înţelepte, cel ce în vremurile din urmă ai băut paharul muceniciei, cu stăruinţă roagă pe împăratul a toate să ne dăruiască apa cea vie, care izvorăşte spre neîmbătrânitoarea vieţuire, nouă, celor ce te cinstim pe tine.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Izvor dătător de viaţă, Preasfântă Fecioară, ceea ce ai izvorât lumii apa vieţii, pe Unul Dumnezeu-Omul Hristos, dăruieşte robilor tăi dumnezeiştile revărsări ale nestricăciunii şi ale slavei celei nesfârşite, din inima ta cea iubitoare de oameni.

Al doilea rând de Sedelne, glasul al 4-lea:
Podobie: Degrab ne întâmpină.

Cel ce în Cipru ai primit focul dragostei dumnezeieşti de la cinstita ta bunică, cu cruzime ai fost junghiat, Filumene, înlăuntrul sfântului locaş de la Sichemi, de către cei fără de lege; pentru aceasta, ca pe un preot purtător de chinuri cinstindu-te, cerem mijlocirea ta către Iubitorul de oameni.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Cu căldură strigăm către tine, Curată Fecioară Maică: roagă neîncetat pe Cel ce a ieşit din tine, pe Domnul Cel lesne plecat spre îndurare, să îmblânzească patimile cele cumplite care ne luptă şi să-i întărească pe toţi cei ce măresc pururea cu credinţă mulţimea minunilor tale.

După Polieleu, Sedelnele, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea…

Strălucind întru bunătatea vieţii tale ca o stea prealuminată, cinstite Filumene, în vremurile din urmă te-ai luptat muceniceşte spre slava lui Hristos, sfinţite pătimitorule, cel ce ca o jertfă ai fost junghiat de mâinile nelegiuite ale ucigaşilor, între Fântâna lui Iacov şi altarul dumnezeieştii biserici, Părinte.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Sufletul meu cel întunecat luminează-l cu strălucirea harului dumnezeiescului tău Fiu, Carată Fecioara Marie, nădejdea celor deznădăjduiţi, şi risipeşte negura nemăsuratelor mele greşeli, ca să aflu mila în ceasul Judecăţii şi cu dorire, fără tăcere, să strig tie: Bucură-te, ceea ce eşti cu har dăruită!
Apoi Antifonul 1 al glasului al 4-lea.

PROCHIMEN, glasul al 4-lea:
Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul din Liban se va înmulţi.
Stih: Răsădit fiind în casa Domnului, în Curţile Dumnezeului nostru va înflori.
Toată suflarea să laude pe Domnul.
Evanghelia de la Luca (X, 16-22): Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Iată, Eu vă trimit… (caută în slujba Utreniei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie)
Psalmul 50
Slavă…, glasul al 2-lea:
Pentru rugăciunile purtătorului de chinuri Filumen, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum…, a Născătoarei:
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule…
Şi stihira, glasul al 6-lea:

Ca pe o tămâie cu bun miros şi ca pe o jertfă sfântă ai adus lui Hristos revărsările sângiuirilor tale cele sfinţite, noule Mucenice Filumene; şi, făcându-te părtaş moştenirii celei neîmbătrânitoare, te desfătezi de îndumnezeirea cea prin împărtăşire şi te rogi Domnului pentru sufletele noastre.

CANONUL Sfinţitului Mucenic
al cărui acrostih la greci este:
„Cânt noului Sfinţit Mucenic Filumen”

Cântarea 1, glasul al 4-lea:
Irmos: Deschide-voi gura mea…

Să lăudăm credincioşii cu dumnezeieşti cântări pe Mucenicul Filumen ca pe o junghiere preasfinţită ce s-a jertfit la Fântâna lui Iacov şi ca pe cel ce s-a arătat lauda cea nouă şi cinstea credinţei.

Dimpreună cu fratele tău părăsind satul Orunta, cel cu buni fii, şi îndreptându-ţi paşii către Stavrovunion, Sfinţite Mucenice Filumene, te-ai făcut pildă vieţuirii monahiceşti.

Făclie cu totul luminată a cuvioşiei, Filumene, rod bun al familiei celei cu mulţi copii, ai îmbrăţişat din tinereţe credinţa şi ai luminat pe toţi cu bună-cinstirea ta.

A Născătoarei:

Călăuzeşte, Stăpână, la păşunea cea preafrumoasă a harului pe toţi cei ce preaînalţă minunile tale şi măresc preaslăvita junghiere a dumnezeiescului Filumen.

Cântarea a 3-a Irmos:
Pe ai tăi cântăreţi…

Inălţându-ti inima către Hristos, de bună voie ai urmat din tinereţile tale, preacuvioase Filumene, Celui ce te-a înfrumuseţat cu diademă nestricăcioasă.

Impreună cu cetele mucenicilor te-ai numărat, Filumene, şi te-ai învrednicit de slava mucenicească, moştenind bucuria şi veselia cea nesfârşită, de care ne învredniceşte şi pe noi.

Vlăstarule preacinstit al Ciprului, din pruncie mistuit de dragostea Domnului, Filumene, ai părăsit casa părintească şi degrab te-ai sălăşluit la preasfinţita mănăstire Stavrovunion.

A Născătoarei:
Intunericul minţii mele luminează-1 şi limpezeşte privirile sufletului, cele orbite de patimi, ale robului tău, Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Hristos, Dătătorul de lumină, pe Singurul Dumnezeu şi Om.

SEDEALNA, glasul al 3-lea:
Podobie: Pentru mărturisirea…

Ca un miel preasfinţit te-ai jertfit înaintea Fântânii lui Iacov, din care Dumnezeu-Omul a băut apă scoasă de mâinile Samarinencei, întru tot cinstite, sfinţite mucenice Filumene, şi ţi-ai vopsit veşmântul preoţiei cu dumnezeieştile vărsări ale sângiuirilor tale.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Nepătată Fecioară şi Maică, preaneîntinată Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale cele stăruitoare către împăratul a toate, izbăveşte-mă de patimile cele spurcate pe mine, cel ce slăvesc totdeauna pe Fiul tău Cel fără de prihană şi te măresc pe tine, Stăpână a lumii, cea curată de toată întinăciunea.

Cântarea a 4-a Irmos: Cel ce sade în slavă…

Cu totul dumnezeiesc te-ai arătat şi de Dumnezeu purtător, Sfinte, cel ce ai slujit sfintelor locuri de închinare ale Sionului şi de mâinile ucigaşilor ţi-ai vărsat sângele cel cu totul sfânt în Samaria, Filumene.
Vestind dumnezeiasca lege celor necredincioşi şi în mijlocul luptelor nevoindu-te în chip plăcut lui Dumnezeu, Părinte, nu ai fugit de dinţii celor ce doreau să te sfâşie, Sfinte Filumene, odor al Fântânii dumnezeieşti, la care oarecând, cu Fotini Samarineanca, a vorbit Mesia, Cel ce dăruieşte apa cea izvorâtoare de viaţă.
A Născătoarei:
Din pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, mai presus de cuvânt şi de cuget, a ieşit Hristos, Cel ce dă lumii viaţă şi mântuieşte din primejdii şi necazuri pe cei ce pururi măresc minunile tale.

Cântarea a 5-a Irmos: Spăimântatu-s-au toate…

Prin curgerile cinstitelor tale sângiuiri ai pecetluit, în vremurile din urmă, sfinţita Fântână a Samariei, lângă care ai fost junghiat de mâini fără de lege ca un miel fără prihană, Filumene, lauda noilor pătimitori ai credinţei.

Adevărat prieten al Răscumpărătorului, Filumene, cel ce pe Dânsul mai mult decât pe toţi L-ai iubit şi pentru dragostea Lui ai fost omorât cu sălbăticie la Sfântul Locaş al Fântânii lui Iacov, roagă pe Domnul pentru cei ce te laudă pe tine.

Podoaba mucenicilor nou arătaţi ai dreptei credinţe, slăvite Filumene, risipind norul făţărniciei sioniştilor, te desfătezi în locaşurile cele înalte de lumina cea strălucită a împărăţiei Cerurilor.

A Născătoarei:

Cerem, Stăpână, necurmatele-ţi rugăciuni către Fiul tău cel dătător de viaţă, noi, cei ce dormităm în umbra cea preaîntunecată a morţii, ca să ne împărtăşim în cer de nesfârşita bucurie.

Cântarea a 6-a
Irmos: Inţelepţii lui Dumnezeu…

Fiind întărit cu puterea Domnului, Cel ce dăruieşte credincioşilor apele cele izvorâtoare de viaţă, nu te-ai temut, Părinte Filumene, cel cu suflet viteaz, de ameninţarea vrăjmaşilor credinţei.

Moale ca al unui viu, trupul tău cel mult pătimitor, Domnul 1-a păstrat şi după adormire, ca părinţii să-1 îmbrace cu veşmântul preoţesc, Filumene.

Te lăudăm pe tine, sfinţite pătimitorule Filumene, cel ce în vedenie te-ai arătat fratelui tău în Muntele Athosului şi i-ai vestit îndată sfinţita ta mucenicie.

A Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, voia cea necurată şi întunecată a robilor tăi curăţeşte-o cu isopul îndrăznirii tale către Unul-Născut Fiul tău şi Domnul.

CONDACUL, glasul al 8-lea: Podobie:
Apărătoare Doamnă…

Pe steaua cea nou strălucitoare a sfinţiţilor pătimitori, care a răsărit în vremurile din urmă la Fântâna Samarinencei şi a luminat cu întreaga-înţelepciune şi cu mucenicia Biserica lui Hristos, să-1 lăudăm în cântări ca pe un miel jertfit pentru credinţă, strigându-i cu dragoste: Bucură-te, fericite Filumene.

ICOS
Inger te-ai arătat, Filumene, împodobit cu ostenelile pătimirii, pentru care, acum învrednicindu-te de bucuria îngerilor şi de cereasca veselia, Sfinte, roagă pe Hristos pentru cei ce strigă ţie:
Bucură-te, a Ciprului binemirositoare floare; bucură-te, prieten adevărat al Domnului!
Bucură-te, a Oruntei dumnezeiască odrăslire; bucură-te, rod cu bun gust al Sionului!
Bucură-te, omule ceresc, părtaş al îngerilor; bucură-te, îngere de un obicei cu mucenicii, sfinte!
Bucură-te, cel ce ai cules nectarul dulce al virtuţilor; bucură-te, la Fântâna lui Iacov pătimitorule, părinte!
Bucură-te, al îndrăznelii vrăjmaşului stârpitor; bucură-te, cel ce ai proslăvit numele preascump al lui Hristos!
Bucură-te, noilor purtători de chinuri strălucit luminător; bucură-te, ruşinătorul sângeroşilor ucigaşi de Hristos!
Bucură-te, Filumene fericite!

SINAXAR

In această lună, în ziua a 29-a, pomenirea Sfântului Noului Sfinţit Mucenic Filumen Arhimandritul, cipriotul, care a fost cumplit omorât lângă Fântâna lui Iacov.

Stihuri:
Filumen în chip cumplit a fost ucis în anii din urmă, ca un iubitor de Dumnezeu, la a lui Iacov Fântână.
Acest nou sfinţit mucenic al lui Hristos, Filumen, se trăgea din ostrovul Cipru, dintr-o localitate a Episcopiei Morfului, numită Orunta. S-a născut din părinţi binecredincioşi, Gheorghe şi Magdalena, în anul 1913. Pentru că din copilărie iubea liniştea şi viaţa singuratică, la vârsta de 14 ani a părăsit lumea împreună cu fratele lui, Alexandru, şi a mers la mănăstirea Stavrovunion. A petrecut în acea mănăstire vreme de cinci ani, în ascultare faţă de stareţul (Gheronda) Varnavas. De aici a plecat împreună cu fratele său la Ierusalim, unde a primit schima monahală şi a fost hirotonit preot, iar după mulţi ani a primit şi vrednicia de arhimandrit. Fericitul acesta a vietuit în Tara Sfântă 45 de ani, păzind cu acrivie pravila şi sfaturile pe care le primise de la primii săi părinţi duhovniceşti din mănăstirea Stavrovunion.
A slujit la diferite locuri de închinare şi, în cele din urmă, a fost rânduit la Fântâna lui Iacov. Aici, în anul 1979, fericitul a luat cununa mucenicească, fiind ucis cu lovituri de topor de nişte evrei sionişti. După adormire, trupul Sfântului a rămas moale mai multe zile, iar după 4 ani a fost aflat întreg, nestricat şi răspândind bună mireasmă, ca mărturie de Sus a îndrăznirii pe care a aflat-o la Dumnezeu.
După acest fapt minunat, trupul mucenicului a fost mutat în Biserica Sfântului Sion şi săvârşeşte multe minuni celor ce îl cheamă cu credinţă.
Apoi se citeşte sinaxarul zilei de 29 noiembrie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a
Irmos: N-au slujit făpturii…

Apără-mă de tot sfatul vrăjmaşului, Filumene, cel ce în Sfântul locaş pe urmaşul tău l-ai izbăvit, vestindu-i degrab venirea asupră-i, cea crudă şi neomenoasă, a ucigaşilor de Hristos.

Acum trupul tău, pe care Domnul 1-a păzit întru nestricăciune, cinstite Filumene, s-a arătat în Sion izvor de tămăduire celor ce cu credinţă vin către el şi cer rugăciunile tale către Hristos.

Milostive Filumene, o părticică din dumnezeiescul tău trup ajungând în Australia a îndepărtat cumplita boală a cancerului, arătând tuturor, Sfinte, harul pe care l-ai aflat în grădina dumnezeieştii slave.

A Născătoarei:

Stăpânul cel fără de păcat S-a întrupat din curatele tale sângiuiri, Maica lui Dumnezeu, Cel ce a izbăvit lumea din căderea cea de demult; pentru aceasta, Stăpână, te lăudăm ca pe ceea ce eşti pârga mântuirii noastre.

Cântarea a 8-a
Irmos: Pe împăratul ceresc…

Noule sfinţite mucenice al lui Hristos, cu securea ai fost rănit, preabunule Filumene, şi ti-ai împurpurat smeritul veşmânt cu vărsările sângiurilor tale, Sfinte, păzitorul preacinstitelor locuri de închinare ale credinţei creştine, din pământul cel de Dumnezeu umblat.

Ca unul ce te-ai luptat cu bărbăţie în anii din urmă, Filumene minunate, te-ai arătat mucenic şi ostaş preaîntrarmat şi purtător de biruinţă al lui Hristos Atotţiitorul, al Celui ce a păzit nestricat trupul tău cel îndumnezeit, şi te-ai făcut izvor pururea curgător de minuni, Părinte.

Securea nelegiuiţilor ucigaşi de Hristos te-a rănit cumplit, Filumene, cel cu suflet răbdător, şi a lovit capul tău cel întru totul cinstit, viteazule sfinţit pătimitor; pentru aceasta, cu bună cuviinţă cinstind pomenirea ta, cerem solirile tale cele către Dumnezeu.

A Născătoarei…

Izbăveşte din primejdii, Născătoare de Dumnezeu, de răutăţi, de înconjurări şi de durerile necazurilor pe cei ce totdeauna cer ajutorul cel de la tine, Stăpână, şi ne învredniceşte să dobândim mărirea cea desăvârşită şi necurmata bucurie cea din cer.

Cântarea a 9-a
Irmos: Tot neamul pământesc…

Toţi împreună făcând pomenirea săvârşirii tale, mărite Filumene, întru tot cinstite, sfinţite mucenice al credinţei, noule şi preastrălucitorule luminător al Sionului, strigăm: Din cer acoperă-i şi-i izbăveşte de toată nevoia pe cei ce aleargă la tine.

Ca un miel al lui Dumnezeu te-ai junghiat, Filumene, cel cu chip dumnezeiesc, şi ai fost ridicat la cereasca păşune şi la bucuria cea de-a pururea, înaintea Păstorului Celui mare, veselindu-te în veci împreună cu cetele îngerilor în chip luminat.

Bucură-te, pătimitorule al Domnului, Filumene, preaviteazule şi preacinstite; către tine strigând, ne rugăm: Slobozeşte mintea noastră din cursele stâpânitorului lumii şi primeşte cântarea aceasta pe care ţi-o împletim, lăudând luminata ta mucenicie.

A Născătoarei:

Maica lui Dumnezeu, din deşertăciunea patimilor râvnitoare celor de jos şi din necazuri, înalţă mintea noastră către dorirea cea mai bună, tu, ceea ce prin naşterea ta cea mi presus de minte ai ridicat firea lui Adam cea căzută de demult, pentru nespusa dragoste şi milă.

LUMINÂNDA, glasul al 2-lea:
Podobie: Femei, ascultaţi…

Sfinţite Mucenice slăvite, cel ce în anii din urmă ai pătimit la Fântâna lui Iacov şi părtaş al slavei Ziditorului te arăţi acum, Filumene de trei ori fericite, roagă-te pentru noi, cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea ta cea pururea cinstită.

A Născătoarei:

De sus dăruieşte tărie robilor tăi, din noianul milostivirii tale, Fecioară, ca să calce puterea lui Veliar şi toţi bine să meargă totdeauna, cu dumnezeiască putere, pe calea cea mântuitoare a cinstitelor porunci ale Fiului tău Celui întru totul Sfânt.
LA LAUDE
Stihirile pe 4, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn…

Slăvite Filumene, vlăstar înflorit şi bine înmiresmat al Oruntei Ciprului, împreună cu fratele tău Elpidie, vrând ca bine să placi numai Domnului Dumnezeu, ai părăsit cu înţelepciune toate desfătările, precum mai înainte Ioan Colibaşul, pe care l-ai avut pildă vieţii tale, o, crin nou cules al Bisericii.

Singur la Fântâna lui Iacov, întru tot cinstite, înălţând slavă Ziditorului Dumnezeu şi împăratului a toate, ai fost rănit cumplit cu securea, fericite, de către urătorii de Hristos şi ţi-ai înroşit veşmântul preoţiei cu vărsările sângiurilor tale, că ai trecut la locaşurile cele cereşti citind prochimenul de seară.

Calea vieţii ţi-ai îndreptat, din copilărie, mai întâi către mănăstirea Stavrovunion, Filumene, iar apoi ai intrat în sfinţita tagmă a slujitorilor de la Sfântul Mormânt, dorind în chip cucernic să slujeşti în anii cei din urmă sfintelor locurilor de închinare, Părinte înţelepte, şi să calci pe urmele paşilor lui Iisus, împăratul tuturor.

Locaşul dumnezeiescului tău trupul nestricat păzindu-1 Domnul, sfinţite Mucenice Filumene, tuturor a arătat slava cea nestricăcioasă pe care ai primit-o de la Dumnezeu. Pentru aceasta te cinsteşte Biserica lui Hristos şi laudă pomenirea ta cea pururea mărită, strigând: roagă pe Domnul să dăruiască celor binecredincioşi mare milă.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Din copilărie fiind înflăcărat de adevărata credinţă, sfinţite mucenice Filumene, te-ai dăruit Domnului pe tine însuti cu toată sârguinţa şi, lepădându-te de cele muritoare, ai urcat scara virtuţilor şi te-ai învrednicit a-ţi săvârşi muceniceşte viaţa. Pentru aceasta, făcându-te părtaş slavei Domnului, roagă-te pururea pentru noi, cei ce săvârşim pomenirea ta cea întru tot cinstită.

Şi acum…, a Născătoarei:

Fericimu-te, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, şi te cinstim credincioşii după datorie pe tine, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.

Doxologia mare

Troparul, ecteniile şi otpustul.
LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE
Fericirile din Canonul Sfântului, Cântările a 3-a şi a 4-a.
Apostolul din Epistola a doua către Timotei (I, 8-18) (caută la slujba de pomenire a Sfântului Elefterie).
Evanghelia de la Ioan (XV, 17-27; XVI, 1-2): Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Acestea poruncesc vouă… (caută la Liturghia din 26 octombrie).
CHINONICUL
Intru pomenire veşnică va fi dreptul, de grăirea de rău nu se va teme.

MEGALINARII:

Bucură-te, vlăstar cinstit al Oruntei, nou levit al locaşului Fântânii lui lacov şi împodobitorul Sionului, de Dumnezeu cugetătorule Filumene, cel ce ti-ai vărsat sângele prin securea necredincioşilor.

Bucură-te, cununa preoţilor; bucură-te, părtaşule al cuvioşilor şi al mucenicilor; bucură-te, Filumene de trei ori fericite, cel ce proslăvit de Dumnezeu te-ai arătat celor ce te laudă pe tine.

marți, 27 noiembrie 2012

SFÂNTUL MARE MUCENIC IACOB PERSUL (27 NOIEMBRIE)



Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul
27 noiembrie

Troparul Mucenicului, glasul al 4-lea

Cu mucenicia cea neobişnuită şi înfricoşătoare,
Şi cu vitejiile răbdării, pre toţi i-ai minunat, mult-pătimitorule.
Cu tăierea fiecărei părţi din trup,
rugăciuni de mulţumită ai dat către Dumnezeu.
Pentru aceasta, întru pătimirea ta, cunună ai luat
Şi te-ai suit către scaunul Împăratului Ceresc,
al lui Hristos Dumnezeu, Iacove.
Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre!
 

    „Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, Atotţiitorule, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, Cel ce eşti lăudat de heruvimi şi slăvit de serafimi şi preamărit de toate cetele cereşti, precum şi de toată suflarea, caută spre mine, Dumnezeule al viilor şi al morţilor, şi mă auzi pe mine care sunt abia viu. Căci iată că îmi sunt tăiate toate mădularele şi zace trupul meu o parte mort şi altă parte încă puţin viu. Şi nu am picioare cu care să stau înaintea Ta, Doamne; nu am mâini pe care să le ridic spre rugăciune către Tine, Stăpâne. Nu am genunchi pe care, căzând, să mă închin Ţie, Ziditorului meu; mâinile, picioarele, umerii şi pulpele mele îmi sunt tăiate, iar eu sunt aruncat înaintea ta, Atotvăzătorule ca o casă căzută şi ca un copac fără de ramuri. Rogu-Te dar pe Tine, iubitorule de oameni, nu mă lăsa până în sfârşit, ci scoate din temniţă sufletul meu".




 Sfântul Mucenic Iacob era din ţara perşilor din cetatea ce se chema Elani, născut din părinţi creştini şi crescut cu bună credinţă. Acesta şi-a luat de soţie o femeie creştină şi vieţuia în multă bogăţie şi cinste pentru că era iubit de împăratul perşilor, anume Isdegherd. Şi a fost rânduit de dânsul mai mare în palatele împărăteşti. Dar i s-a întâmplat să se înşele cu facerile de bine cele multe şi cu cinstirile împărăteşti şi a cădea din credinţă, încât a adus jertfă idolilor şi s-a închinat lor împreună cu împăratul.

 Auzind despre aceasta maică sa şi femeia lui, au făcut o scrisoare către dânsul şi i-au trimis-o degrabă, în care scria aşa: „O, ticălosule! Pentru ce ai lăsat pe Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea omenească? Căci făcând după plăcerea împăratului acestuia vremelnic, ai pierdut viaţa cea fără de moarte. Şi slujind împăratului acestuia stricăcios, te-ai lepădat de Cel nestricăcios. Ai schimbat adevărul pe minciună, lăsând credinţa în Hristos şi ai primit înşelăciunea diavolească.

    Supunându-te împăratului celui muritor, ai trecut cu vederea pe Judecătorul viilor şi al morţilor. Pentru dragostea omenească, te-ai făcut nevrednic dragostei lui Dumnezeu şi ai căzut din nădejdea cea bună. Plângem şi ne tânguim pentru tine, căci fiind fiu al luminii, acum te-ai făcut fiul întunericului şi al gheenei. Şi să ştii că dacă nu te vei întoarce către Dumnezeu, apoi nu ai parte cu noi; pentru că nu voim a te mai vedea, fiind închinător de idoli. Iar când îi va ajunge mânia lui Dumnezeu pe împărat şi pe ai lui, împreună cu dânşii te va ajunge şi pe tine. Atunci vei plânge cu amar, văzându-te chinuit în focul gheenei. Drept aceea, te rugăm cu lacrimi, întoarce-te către Hristos şi te sârguieşte a scăpa de urgia lui Dumnezeu care o să vină asupra voastră".

    Acest fel de scrisoare a fost dată lui Iacob de la maica şi de la soţia sa, fiind el atunci cu împăratul afară din cetate. Iar el luîndu-o şi citind-o, s-a umilit grăindu-şi în sine: „De vreme ce maica şi soţia mea se înstrăinează de mine, deci ce-mi va fi veacul ce va să fie, când va veni Dumnezeu să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui?"

    Citind iarăşi scrisoarea cu sârguinţă, a plâns foarte şi se tânguia pentru păcatul său. Apoi şi-a zis în sine: „Ştiu ce voi face, ca să nu piară până în sfârşit sufletul meu. Voi petrece bătând neîncetat în uşa milostivirii lui Dumnezeu, până când îmi va deschide; căci ştiu că-mi va deschide, pentru că este Îndurat şi Milostiv şi nu voieşte moartea păcătosului, ci primeşte cu bucurie pe cei ce se pocăiesc".

    Astfel plângând el şi acestea către sine zicând, l-au văzut nişte pagini şi l-au cunoscut că este creştin. Apoi mergând, au spus împăratului. Iar împăratul, chemându-l îndată la sine, i-a zis: „Spune-ne nouă adevărul, nazarinean eşti?" Iar Iacob răspunse: "Este adevărat, sunt nazarinean!" Apoi împăratul a zis: „Dar eşti fermecător?" Iacob a răspuns: „Nu sunt fermecător, ci creştin". Împăratul a zis: „Ticălosule şi nemulţumitorule, oare n-ai primit daruri şi cinste de la mine şi de la tatăl meu?" Iacob a răspuns: „Unde este acum tatăl tău? Iată că trupul lui cel muritor se strică în pământ, iar sufletul lui este aruncat în iad".

    Auzind acestea împăratul, s-a mâniat foarte tare şi a zis către dânsul: „Astfel de mulţumire dai dragostei mele cu care te-ai îndulcit până acum şi mie te împotriveşti, iar pe tatăl meu îl grăieşti de rău? Să ştii dar că eşti vinovat de moarte. Dar nu te voi pierde cu sabia, ca să nu mori îndată. Ci, muncindu-te cu felurite chinuri multă vreme, la crudă moarte te voi da".

    Sfântul Iacob a răspuns: „Ceea ce te lauzi să faci, o! împărate, aceea fă-o mai degrabă, căci să ştii că nu mă sperie cuvintele tale, care sunt asemenea vântului ce bate în piatră. Nici îngrozirea ta nu mă înspăimântă, pentru că nu mă tem de moarte, ştiind că această moarte vremelnică nu este moarte, ci somn. Căci ca din somn se vor scula din morminte toţi oamenii la înfricoşata venire a Hristosului meu". Iar împăratul a zis: „Să nu te înşele nazarinenii care numesc moartea somn şi învaţă a nu se teme de dânsa, de care însă se tem şi împăraţii. Sfântul a răspuns: „Moartea drepţilor întru odihnă va fi, iar vouă necredincioşilor şi păcătoşilor începere a chinului celui veşnic".

    Atunci, chemând împăratul pe sfetnicii şi pe prietenii săi, s-a sfătuit cu dânşii cu ce chinuri să-l piardă pe Iacob. După această a dat astfel de hotărâre asupra sfântului ca să fie spre înfricoşarea şi a altor perşi necredincioşi, dintre care s-a despărţit Iacob cu credinţa, ca fiecare mădular al său să primească deosebită chinuire, prin tăiere. Şi luând chinuitorii pe Sfântul după porunca împăratului, îl duceau la locul cel de chin pentru ca să taie toate mădularele lui, unul câte unul. În urma lui mergeau mulţi din cei cunoscuţi, din boieri şi din ostaşi şi din cetate popor fără de număr, ca să vadă pătimirea şi sfârşitul lui. Iar el, ajungând la locul orânduit a rugat pe chinuitori să-i dea puţină vreme să se roage. Şi, ridicând ochii spre cer, s-a rugat, zicând:




    „Doamne Dumnezeul meu ascultă-mă pe mine robul Tău şi căutând din înălţimea cea sfântă a Ta, dă-mi tărie şi putere în ceasul acesta pentru ca să rabd durerile acestea şi să-mi răsplătesc cu sângele meu greşeala, căci mă lepădasem de Tine făcătorul şi Stăpânul meu. Acum îmi pare rău de aceasta şi mă întorc la Tine, Dumnezeul meu. Mărturisesc Preasfânt numele Tău şi-mi pun sufletul meu pentru Tine. Iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tău spre răbdare, ca să vadă vrăjmaşii Tăi şi să se ruşineze, căci Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat".

    Astfel rugându-se Sfântul, s-au apropiat chinuitorii şi, dezbrăcându-l, i-au întins mâinile şi picioarele şi i-au zis: „Ce vei face acum Iacobe, căci acum nu poţi avea nici o scăpare pentru că aşa este poruncă ca trupul tău să se taie în bucăţi şi chiar degetele mâinilor şi picioarelor şi tot trupul tău de la grumaz până la glezne; iar mai pe urmă şi capul îl vom tăia. Deci socoteşte ce-ţi este mai de folos: a te pleca voii împărăteşti şi a fi viu, întreg şi sănătos? Sau a muri în aceste chinuri grele?"

    Asemenea, şi unii din prietenii lui plângeau pentru el, zicând: „Pentru ce îţi pierzi sufletul tău în deşert, cruţă-te şi nu-ţi pierde frumoasele tinereţi; fă voia împăratului şi închină-te zeilor lui, ca să fii viu, iar Dumnezeului tău îi vei sluji în taină, precum vei vrea".

    Iar Sfântul, deschizând gura, a zis: „Nu plângeţi pentru mine, ci plângeţi pentru voi şi pentru fiii voştri. Pentru că eu merg întru odihna cea veşnică, iar voi vă veţi duce să pieriţi în veşnicele chinuri. Căci zdrobindu-mi voi mădularele, îmi veţi mijloci veşnica răsplătire negrăită în ceruri, iar vouă mai multă muncă în iad, ca să vă ardeţi în veac, împreună cu dracii cărora vă închinaţi".

    Atunci, unii din ispravnicii împărăteşti au început a bate pe chinuitori, zicând: „Ce staţi, uitându-vă la dânsul? Începeţi a face ceea ce vi s-a poruncit". Şi îndată unul, luând mâna cea dreaptă a Sfântului, i-a tăiat degetul cel mare, iar fericitul privind la cer a zis: Ajutorul meu şi nădejdea mea, Doamne Dumnezeul cel mare întru tărie, Care cu degetul Tău cel dumnezeiesc izgoneşti dracii, primeşte acest deget care s-a tăiat pentru Tine din îndemnarea drăcească, ca o ramură din copaci şi fii mie milostiv pentru că şi din vie se taie mlădiţele ca să înverzească viţa, ca mai mare să crească şi mai mult rod să aducă".

    Ispravnicului împărătesc, fiindu-i milă de dânsul, a zis: „Cruţă-te, Iacobe, ascultă porunca împăratului, căci iată tuturor ne pare rău de tine; închină-te zeilor ca să fii viu. Iar pentru degetul ce ţi s-a tăiat, nu te întrista; căci sunt doctori, care te vor tămădui, dar nu voiesc mai mult a-ţi pierde sănătatea şi frumuseţea tinereţilor tale!"



     Iar fericitul a zis către dânsul: „Au nu vezi viţa de vie, când i se taie mlădiţele la vremea sa? Căci când începe a se încălzi pământul de soare, lângă fiecare tăietură odrăsleşte. Deci, dacă viţa se taie pentru ca la vremea viitoare să crească odrasla şi să aducă rod, cu atât mai mult omul cel credincios, fiind răsădit în via Dumnezeului Celui Preaînalt şi unit cu viaţa cea adevărată, cu Fiul lui Dumnezeu, Care a zis: Eu sunt viţa iar voi mlădiţele. Fiind tăiat acum cu moartea cea vremelnică, va învia întreg în veacul viitor, înverzind cu odrasla slavei nestricăcioase şi aducând rodul răsplătirii celei veşnice".

    Grăind acestea Sfântul, s-a apropiat şi i-a tăiat şi al doilea deget. Iar Sfântul Iacob, răbdând, a zis: „Primeşte, Doamne, şi a doua ramură din livada Ta, pe care a zidit-o dreapta Ta". Iar faţa Sfântului era luminată şi plină de bucurie, ca şi cum s-ar fi îndulcit de veselie. Şi tăindu-i şi al treilea deget, el a zis: „De trei ispite care sunt în lume izbăvindu-mă, binecuvântez pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh şi cu cei trei tineri mântuiţi din foc, mă voi mărturisi Ţie, Doamne şi cu cetele mucenicilor voi lăuda numele Tău, Hristoase".

    Apoi i-au tăiat şi al patrulea deget. Iar el a zis: „Cel ce primeşti laudă de la patru vieţuitori, primeşte pătimirea degetului al patrulea, tăiat pentru mărturisirea Preasfântului Tău nume". Tăindu-i şi al cincilea deget, a zis: „S-a săvârşit veselia mea, ca la nunta celor cinci fecioare înţelepte". Chinuitorii vrând să-i taie şi degetele de la mâna stânga, au început a zice către dânsul: „Cruţă-ţi măcar acum sufletul tău, Iacobe, şi nu te pierde, ci fă voia împăratului că să fii întreg. Oare nu-ţi este mai bine a fi viu şi întreg, decât a pătimi aceste chinuri şi a muri? Iar pentru pierderea unei mâini nu te mâhni, căci mulţi oameni sunt în lume numai cu o mână şi se îndestulează cu multe bogăţii şi cu cinste şi se îndulcesc de tot binele pe pământ".

    Iar Sfântul a zis: „Păstorii, când tund oile, tunzând partea din dreapta, oare lasă pe cea din stânga netunsă? Eu sunt oaie a turmei lui Hristos, care m-am dat în mâinile voastre pentru Domnul meu, ca să-mi tundeţi mădularele mele ca pe o lină; acum având mâna cea dreaptă tunsă, o voi cruţa pe cea stângă? Nu voi cruţa nici unul din mădularele mele; ci mă voi dezbrăca de trupul meu stricăcios, pentru ca să mă îmbrac într-unul nestricăcios".

    Şi privind către cer, a zis: „Mic şi prost sunt în faţa Ta, Doamne, Care, fiind Dumnezeu mare, Te-ai micşorat pe Tine, îmbrăcându-Te în chipul nostru şi ai răbdat pentru noi răstignire şi junghiere. Nu pot, Stăpâne, a urma patimilor Tale. Însă mă dau pentru Tine spre zdrobire şi spre moarte, pentru ca în vremea Învierii să mă ridici viu şi întreg".

    Zicând acestea, s-a apropiat gealatul (chinuitorul) şi i-a tăiat degetul cel mare al mâinii stângi. Iar el a zis: „Mulţumesc Ţie, prea lăudate Doamne, că m-ai învrednicit pe mine a-ţi aduce al şaselea deget, Cel ce în ziua şi în ceasul al şaselea Ţi-ai întins pe cruce Preacuratele Tale mâini". Şi i-au tăiat şi al şaptelea deget. Iar el a zis: „Precum cu buzele împreună cu David de şapte ori în zi Te-am lăudat, Doamne, pentru judecăţile dreptăţii Tale, aşa astăzi cu şapte degete care sunt tăiate pentru Tine, preamăresc mila Ta, arătată asupra mea".

    Atunci i-au tăiat şi al optulea deget, iar Sfântul a zis: „Tu Însuţi, Doamne, ai primit în a opta zi tăiere împrejur după lege, iar eu rabd tăiere a opt degete, pentru ca, despărţindu-mă de oamenii cei fărădelege şi necuraţi, să mă unesc cu Tine, Mântuitorul Meu; ieşind din trup să văd Preasfânta Ta faţă, pe care aşa doreşte sufletul meu să o vadă precum doreşte cerbul izvoarele apelor".

    Tăindu-i-se şi al nouălea deget, Sfântul a zis: „Într-al nouălea ceas pe cruce Ţi-ai dat Duhul Tău, în mâinile Părintelui, Hristoase al meu; iar eu întru durerea acestui al nouălea deget tăiat, îţi aduc mulţumire, că m-ai învrednicit a fi întins spre tăierea mădularelor mele, pentru preasfânt numele Tău".

    Atunci i-au tăiat şi al zecelea deget, iar el lăudând pe Domnul, a zis: „În psaltire cu zece strune voi cânta Ţie, Dumnezeule şi îţi mulţumesc Ţie, Care m-ai învrednicit a răbda tăierea degetelor de la amândouă mâinile, pentru cele zece porunci ale Tale, care au fost scrise pe două table".




    Atunci unii din boierii împărăteşti, care stăteau de faţă, fiind prieteni Sfântului, plângând cu amar, au început a zice către dânsul: „O! preaiubitul nostru prieten, te rugăm ascultă-ne pe noi, fă voia împăratului, ca să nu mori în grele chinuri. Şi să nu ai mâhnire pentru degetele tale, căci sunt doctori iscusiţi, care pot să te vindece, numai cruţă-te, ca să nu te lipseşti de această lume dulce; pentru că ai multă avere şi poţi să fii întru mare odihnă. Că de-ai fi fost sărac, ai fi putut zice: ce nădejde îmi este mie şi ce folos am de viaţa mea, nemaiputând de acum a lucra cu mâinile şi a mă hrăni? Dar tu eşti bogat şi ai aur destul şi numai singur de vei voi, poţi să trăieşti cât se poate de bine în dulceţile acestei lumi şi să te înveseleşti împreună cu soţia şi cu maica ta şi cu iubiţii tăi prieteni. Pentru ce voieşti să-ţi pierzi sufletul în deşert, spune nouă măcar un cuvânt, prin care să te pleci voii împăratului şi îndată vei fi slobod de munci".

    Iar fericitul, privind spre dânşii, a zis: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, şi nimeni, punând mâna pe plug, căutând înapoi, este îndreptat întru împărăţia lui Dumnezeu. Căci Domnul meu a zis: Cine iubeşte pe tată sau pe mamă, pe femeie, sau pe copii, mai mult decât pe Mine, nu-Mi este Mie vrednic; cel ce nu-şi ia crucea sa şi să vină după Mine, nu este vrednic de Mine. Deci nu voi asculta sfatul vostru, pentru că nefolositoare îmi sunt cuvintele voastre; ci mai mult vă rog, să nu mă cruţaţi pe mine. Ci precum vă este vouă poruncit pentru mine, aşa faceţi".

    Atunci mâniindu-se gealatul, s-a apropiat şi i-a tăiat degetul cel mare al piciorului drept. Iar Sfântul Iacov a zis: „Slavă Ţie, Hristoase, Căruia nu numai mâinile, ci şi picioarele au fost străpunse, şi sângele Ţi-a curs. Învredniceşte-mă, ca piciorul drept care a pătimit tăierea degetului dintii să stea cu cei mai de pe urmă de-a dreapta Ta".

    Şi i-au tăiat al doilea deget al aceluiaşi picior. Iar el a zis: „Îndoitu-s-a spre mine stăpânirea şi mila Ta Doamne, în această zi, în care pătimind tăierea şi acestui deget al doilea, voi veni către Tine, Dumnezeul meu Cel tare şi viu, care mă izbăveşti pe mine de moartea veşnică".

    Şi i-a tăiat şi al treilea deget şi l-a aruncat dinaintea lui, iar fericitul căutând spre dânsul a zâmbit şi a zis: „Mergi în numele Treimii şi tu al treilea deget către soţii tăi, ca şi grăuntele de grâu care cade în pământ, şi murind pentru Hristos, Cel ce a înviat a treia zi, mult rod de cinste vei avea împreună cu prietenii tăi în ziua învierii celei de obşte".

    I-a tăiat şi al patrulea deget şi a zis fericitul: „Pentru ce eşti mâhnit sufletul meu şi pentru ce te tulburi? Nădăjduieşte către Dumnezeu, Care te mântuieşte cu puterea crucii celei în patru cornuri, că mă voi mărturisi Celui ce m-a zidit pe mine din patru stihii".

    Şi i-a tăiat lui şi al cincilea deget, iar Sfântul a zis: „Acum voi începe a grăi către Tine, Doamne, Cel ce ai răbdat pe cruce cinci răni mai mari, preamărind ajutorul Tău, pentru că mă faci vrednic părţii credincioşilor robilor Tăi, celor ce au pătimit pentru Tine, cei care au înmulţit cei cinci talanţi".

    Apropiindu-se gealatul de piciorul lui cel sting, i-a tăiat degetul cel mic şi a zis Sfântul Iacob: „Îmbărbătează-te, micule deget al şaselea, prin Dumnezeul cel mare, Cel ce mă întăreşte pe mine cu milă, care în a şasea zi te-a făcut pe tine cel mic cu cele mari şi, deopotrivă, cel mic ca şi cel mare va învia. Şi de vreme ce nici un fir de păr din cap nu piere, cu atât mai mult tu, deget mic, nu te vei despărţi de soţii tăi cei mai mari, ci deopotrivă cu dânşii te vei preamări, precum şi deopotrivă pătimeşti".

    Şi i-a tăiat şi al şaptelea deget. Iar Sfântul a zis: „Risipiţi casa această veche sub care se ascundea şarpele cel cu şapte capete, pentru că mie mi se găteşte de Ziditorul - Cel ce în a şaptea zi S-a odihnit de lucrurile Sale -, altă casă nerisipită, nefăcută de mână, veşnică în cer".

    Apoi i-a tăiat şi al optulea deget, iar Sfântul a zis: „Cel ce a mântuit opt suflete din apă în corabia lui Noe, mă va mântui şi pe mine, cel căruia îmi vărsaţi sângele cu apa. Căci tăindu-mi-se şi acest deget al optulea, precum nicovala, fiind bătută cu ciocanul nu simte lovitura, ci mai mult se întăreşte, aşa nici eu nu bag seamă de durerea mădularelor ce mi se taie; pentru că Însuşi Făcătorul doctorul cel mai bun, mă întăreşte pe mine şi-mi uşurează durerile şi mă va pune cu totul întreg în a opta zi, după zilele săptămânii vieţii acesteia, în viaţa cea viitoare preafericită şi veşnică".

    Şi i-a tăiat şi al nouălea deget. Iar Sfântul a zis: „Întăreşte-mă în răbdare, Dumnezeule adevărat, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu, Cel ce ai întărit cu darul Tău cele nouă cete îngereşti, cu care mă învredniceşti a sta înaintea Ta, pe mine care pătimesc tăierea acestor nouă degete ale picioarelor".

    Atunci i-au tăiat şi al zecelea deget, iar el, lăudând pe Domnul, a zis: „Iată că-Ţi aduc Ţie jertfă, Iisuse Hristoase, Cel ce eşti desăvârşit Dumnezeu şi om desăvârşit, douăzeci de degete ale mele". Şi iarăşi a zis: „Judecă mie, Dumnezeule, şi alege judecata mea de la neamul necuvios; că iată, necredincioşii n-au cruţat făptura Ta, ci ca nişte lupi nemilostivi au tăiat mădularele mele".

    Şi stătea acolo mulţime multă de popor, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, privind la acea privelişte şi mirându-se de răbdarea Sfântului.

    Apoi pătimitorul lui Hristos, căutând asupra prigonitorilor, a zis: „Ce staţi fără de lucru? Tăiaţi copacul ale cărui ramuri le-aţi tăiat!" Şi apropiindu-se chinuitorul, i-a tăiat piciorul cel drept, iar Sfântul a zis: „Acum aduc în dar Împăratului ceresc starea mea înaintea Lui, pe care iubindu-L, pătimesc acestea, ca piciorul meu acesta tăiat să stea drept întru Împărăţia Lui, alcătuit la încheietura să întru dreptate".

    I-a tăiat apoi şi piciorul stâng, iar Sfântul, căutând la cer, a zis: „Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta. Tu eşti Dumnezeul Care faci minuni! Fă cu mine semn spre bine şi mă izbăveşte de starea cea de-a stânga".




    După aceasta i-a tăiat mâna cea dreaptă, iar el a strigat, zicând: „Mila Ta, Doamne, în veci o voi lăuda; în neam şi în neam voi vesti adevărul Tău, că împlineşti asupra mea cuvântul Tău, care zice: De te sminteşte pe ţine mâna ta cea dreaptă, tai-o pe ea şi o aruncă de la tine".

    Şi i-a tăiat lui şi mâna cea stângă, iar el a zis: „Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad, care se ţin de lucrurile cele nedrepte ale stângii; ci noi cei vii, care, lepădând stânga, bine Te cuvântam, Doamne, de acum şi până-n veac".

    Apoi i-a tăiat umărul cel drept, iar el a zis: „Laudă suflete al meu pe Domnul, lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cînta-voi Domnului până ce voi fi! Căci Cel ce şi-a pus pe umărul Său oaia cea pierdută, şi-a pus-o pe ea de-a dreapta Sa şi îşi va aduce aminte şi de acest umăr al meu drept şi ca pe cel pierdut îl va afla şi, asemenea, de-a dreapta Să îl va pune".

    Şi i-a tăiat lui şi umărul stâng. Iar Sfântul a zis: „Vrăjmaşii m-au înconjurat, ci ajutorul meu şi lauda mea este mie Domnul spre mântuire, a Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui. Acela nu mă va lăsa pe mine, care pătimesc tăierea acestui umăr sting, ca să mă abat spre stânga către stăpâniile întunericului".

    Deci, a început a-i tăia pulpele până la genunchi, iar Sfântul, pătimind durere, a strigat: „Doamne, Dumnezeul meu, Care nu în puterea bărbatului binevoieşti; ci binevoieşti întru cei ce se tem de Tine şi întru cei ce nădăjduiesc spre milă Ta, ajută-mi mie robului Tău, căci m-au cuprins pe mine durerile morţii". Iar chinuitorii au zis către dânsul: „Dar nu ţi-am spus ţie că grele chinuri şi cumplite dureri te vor cuprinde? Dar tu nu ne-ai crezut pe noi".

    Iar viteazul pătimitor a răspuns: „Au nu ştiţi pentru ce mă doare? Pentru ca să se arate că sunt trup, căci până acum, Dumnezeu întărindu-mă, nu am ţinut seama de chinuri, ca şi cum aş fi fost fără trup; iar acum, durându-mă după fire, mă arăt că sunt cu trup, dar mă voi îmbrăca pe mine în trup nou, pe care nu vor putea să-l taie sau să-l zdrobească niciodată uneltele voastre cele de chinuri".

    Aşa s-au ostenit chinuitorii, tăind mădularele lui de dimineaţă până în al nouălea ceas, şi în toată vremea aceea ieşea bună mireasmă ca dintr-un chiparos din trupul lui cel tăiat. Apoi încetând chinuitorii a-l mai tăia, ostaşul lui Hristos, biruind cu durerile sale pe diavolul, striga către Dumnezeu, zicând:




    „Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, Atotţiitorule, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, Cel ce eşti lăudat de heruvimi şi slăvit de serafimi şi preamărit de toate cetele cereşti, precum şi de toată suflarea, caută spre mine, Dumnezeule al viilor şi al morţilor, şi mă auzi pe mine care sunt abia viu. Căci iată că îmi sunt tăiate toate mădularele şi zace trupul meu o parte mort şi altă parte încă puţin viu. Şi nu am picioare cu care să stau înaintea Ta, Doamne; nu am mâini pe care să le ridic spre rugăciune către Tine, Stăpâne. Nu am genunchi pe care, căzând, să mă închin Ţie, Ziditorului meu; mâinile, picioarele, umerii şi pulpele mele îmi sunt tăiate, iar eu sunt aruncat înaintea ta, Atotvăzătorule ca o casă căzută şi ca un copac fără de ramuri. Rogu-Te dar pe Tine, iubitorule de oameni, nu mă lăsa până în sfârşit, ci scoate din temniţă sufletul meu".

    Aşa rugându-se el, unul din cei ce stăteau înainte, luând cuţitul, i-a tăiat sfinţitul cap. Şi astfel săvârşindu-şi nevoinţa pătimirii, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, cel zdrobit şi aruncat, a zăcut pe pământ până în noapte. Apoi după ce s-a înnoptat au adunat credincioşii mădularele lui şi le-au îngropat cu cinste, toate împreună, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh în veci. Amin.